Fiecare din lucrurile mele au o poveste în parte, pînă cînd și un șiret, sau un …ac. Mda.
Asta a fost viața mea, cu șirete și ace.

Multe nu au fost purtate, ci mai mult păstrate pentru a-mi ține cumva amintirile în cameră.
Deși stau mai mult de expoziție să mă uit la ele, acum două zile m-am gîndit…să nu mai.

Prima oară cînd am ieșit din Romînia pentru un concert aveam 7 ani.
Ca un copil ce mergea cu stiloul luat de pe undeva de la cineva din familie la școală, cu cerneala care curgea peste tot și sugative peste sugestive, să ajung la Viena în prima călătorie, să fac parte dintr-un proiect unde erau vreo 100 de copii (bucurie mare pentru toți pedofilii homosexuali întîlniți), IZBITĂ fiind de roz peste tot, pentru mine atunci era totul un paradis. Căci așa fraierești și exploatezi copiii – nu degeaba curcubeu și unicorni.

Acolo am primit și eu cadou niște carnețele cu Mickey Mouse și cîteva alte lucruri de la Disney.
Ajunsesem să înlocuiesc locul în care țineam biblia și cărticica mea de rugăciuni, cu acele mini-carnețele.
Le-am păstrat decenii, pînă cînd un incompetent le-a pierdut de curând. Probabil de aceea și această reacție a mea, deoarece s-au distrus o mare parte din lucrurile pe care le-am ținut o viață întreagă.
Nu din cauza catastrofelor naturale, ci din cauza oamenilor. Ca de obicei.
Să facă ceva bun oamenii, nu știu. Parcă automat este setat un modul de “rău”, iar jocul este să se vadă care e în stare de ceva bun și inteligent.

Pantofii merg pentru 35-36, iar hainele de la un foarte mic (XS) la mare sau larg.

Încep cu “la familia” de 4 – Chanel Camellia, Betsey Johnson și două Manolouri, le-am luat pe toate la începuturile mele prin New York.

La jacheta gri am tăiat eu un braț. M-am gîndit să adaug niște…improvizații, dar nu e tăiat din material. Adică se poate coase la loc.
Am umblat după ele la fel ca și după restul – pină să le urăsc atunci cînd le-am luat.

De acești pantaloni mi-a fost așa frică să nu îi stric, incît au rămas în ambalaj pînă acum, cînd am făcut poza.
Trebuia naibii să îi fi purtat. Dar vorbesc cu mine și pentru mine.

Această gentuță am văzut-o în vitrină pe undeva prin Soho și am știut că…va rămîne a mea pînă cînd un dobitoc ne va despărți.