Am încercat să fac ce mi se spune,
Mi s-a spus că ei știu totul și că sînt o minune,
Am strîns secrete și am fost
Tot ce au pretins de la mine.

Nu știu ce-am făcut de L-am supărat pe Dumnezeu,
Sau poate că era supărat de la bun început.
Tot veninul ăsta din mine se zice că nu îmi face bine,
Dar măcar așa mă gîndesc la tine
Și la cum ar fi fost.

Am trăit îndeajuns încît să știu
Că cel mai mare dușman al omului e propriul sine.
Și nici asta să știu, fac ce fac, dar tot nu e bine.
Cele nouă cercuri ale infernului de mult le-am rupt,
Lupt ca să fure alții tot ce-am avut.

Așa că, Doamne, nu te supăra pe mine,
Dar nu e îndeajuns,
Să am încredere în tine
Cînd văd ce ai făcut.

M-am rugat cît pentru toate bisericile –
la mine în dormitor,
Am pierdut mai mulți oameni în jur –
ca cei ce mor,
Am visat mai mult decît
trăita-mi viața,
iar acum îmi este dor
Să pot să fac aceleași lucruri,
Dînd timpul înapoi.

Mihail Jora – Poze și Pozne op. 25, Caietul I

Cîndva în 1991