Mă bat cizmele. Mă strîng și mă doare și îmi vine să plîng. Mai degrabă plîng de o cizmă, decît de necaz. Lasă-mă cu ea în picior. Să merg cu ea, așa, cu durere, peste tot, pînă nu mai plâng nici de necaz nici de ea. De cizmă. Nuuuu de “ea”.
Ea e EA. Să nu cumva să gândim că ar fi ea vinovată de ceva. Doar eu sunt vinovata. Eu sunt aia care am făcut rău.

Da eu…de ce să plîng.
E în ordine. Nu am ajuns încă la vârsta maturității. Așa că scutește-mă puțin. Cît să îmbătrînesc atît de mult, încît ai să mă cauți cu maturitatea în altă lume.
Și chiar dacă sînt doar vorbe, dar fac bine.

Să nu fug de probleme. E tot ce vreau. Dar nici așa nu e bine. Pierd prea mult timp.

Așa că – ce să fac.
Mă duc la doctor că mi s-a infectat bătătura de la cizmă. O să îmi bage probabil vreun tetanos pe gît.
Săracii de ei. Doctorii. Mare comori de omori oameni.
Bravo. Măcar am uitat de restul de boli. De care nu au habar ei.

Hai. Alte vaccinuri ce mai aveți.