Raus mit Gergiev
-alter Schwede-

 

 

Că tot scriu o carte despre o persoană fictivă, să prezint niște pagini din ea. Un fel de pre-cuprins.
Deutsche Kinder Weinen Nicht.
sau….
Copiii Nemților Nu Plîng.

 

 

…acum mulți ani am făcut cunoștință de mai multe ori, pentru cîteva minute mult prea îndelungate, cu James Levine și da – mare gras pedofil gai bolnav. Știam cu toții asta, dar ni se spunea că e ceva normal, că noi, ca romîni, sîntem mai proști, nu sîntem toleranți, că avem multe de învățat.

El, ca și mulți de tipul lui, domină fără rost, merit, gust, dar (îm)puțind de peste 100 de ani lumea intelectualo-artistică, contribuind în mod nesurprinzător la distrugerea acesteia.
Că e vorba de pictură, muzică, arhitectură, balet, filozofie, psihologie, științe naturale, Einstein și teoria „lui” (?), totul e o degradare și un furtișag.
Nu sînt prima care să sesizeze acest lucru, dar na, întotdeauna poți face sifilis și muri de la sifilosorona. Sau atac de cord, sau de la schimbatul climatic și focurile stîrnite cu diverse aparate.

Dacă tot nu merge și nu merge… întotdeauna e loc de o injecție și o mască pe gratis. Doar era și campania „mici și o bere”.

Și dacă TooooT nu merge, sunați-o pe Hillary.
Clinton-Șakal.srl e de încredere.

Ei.
Ei.
Ei.

În lumea muzicii/artei/culturii/cum s-o vrea, respectiv – în propaganda represivă ex ante/ex post, executată prin mijlocul clovnilor maimuțăriți glorificați, prezentați fiind, de ziarele celor care îi finanțează, ca făcînd parte din istorie, nu putem vorbi de „Ei”, căci „Ei” nu există, decît în ecuația în care îi împarți pe „Ei” la valoarea lor.
Și cum nu poți împărți la zero, rămînem cu o problemă nerezolvată, deoarece știu că în matematică nu poți împărți la zero.

Am încercat acest lucru la bacalaureat unde nimerisem cu matematica la materie principală.
Adică opțiunea era ori matematică/muzică, ori franceză/muzică.
Profesoara mea de franceză, cu părul alb scurt, ochelari din-aceea de „artist” gai sau purtător de cuvînt de…biserică, cu ramă neagră și groasă (mă rog, am și eu din-ăia hahahahahah), mare iubitoare de franceză, făcea erori cu non-ideile ei, iar eu am făcut o și mai mare eroare în a corecta-o.
Nu eram obișnuită cu o asemenea impertinență venită din partea mea, sau ideea în sine, relația profesor-elev. Totuși făcusem pînă în 1998 școala în Romînia. Pe vremea unde și să te uiți greșit la tablă, rezulta în nota 4.
Am corectat-o deoarece vroia să îmi dea o notă mică, pretinzînd că am ratat eseul, iar eu aveam nevoie de notă de trecere. Nu mă interesa nota, mă interesa să nu mă șantajeze cu deportarea.

Baba, în loc să mă ia deoparte, să îmi dea o pedeapsă, un ceva acolo de purtare, să îmi explice poate chiar de ce nu a fost bine ce a făcut ea, dar nici eu, s-a gîndit să se ia constant de mine, în fața unui public care, bineînțeles că de abia aștepta ca să se mai rîdă pe seama mea, situația primind un aspect bufonic.

Una, două, îmi striga numele, urmînd apoi un „da ce se întîmplă cu tine”, „mais qu’est-ce qui se passe”, dacă îmi e bine, dacă asta, dacă aia. Că aici nu e Romînia, că își face griji pentru mine, că nu o să trec anul – știind capcana în care mă aflam….că, că, că. Și satisfacția colegilor ce rîdeau în hohote.

Au fost bine învățați oamenii. După atîta timp, boala lor a rămas tot aceeași – nu cumva să ai o idee neaprobată de Coloniști. Cine își permite să își exprime o idee proprie, este imediat pus la tăcere, indiferent de vîrstă.

„Sie will aus der Reihe tanzen” (vrea să fie altfel ca majoritatea, să se comporte altfel), sau „Sie will immer die Extrawurst haben”.
Adică – nu mă conformez, nu fac ce face restul.

După primele trei luni Germania m-am întors în Romînia cu vreo 10 kg în plus, fără să fi mîncat mai mult ca de-obicei, fără cîrnatul în plus, die Extrawurst (mulțumită în parte și otrăvii adusă ulterior în Romînia, unde acum toți sînt bolnavi, vegani, cu alergii și farmacii la fiecare groapă), și dornică să am contact cu romîni.
Care încetul cu încetul au fost înlocuiți și spălați pe creier cu același ingrediente.

Nu aveam voie să mă plîng, căci altfel – cică – eram deportată – oricum mă „vizita” poliția constant.
Am un metru și o flegmă. Nu mă simțeam confortabil cînd veneau cu duba, vreo 5 polițiști deodată, 2 metri la înălțime, în camera mea din beci, unde de abia aveam loc eu și cu pianul. Se mai și rezemau ca boccii de pian.
Dar aici nu e vorba de rasism, normal. Cînd e vorba de romîni, nu e vorba de nimic.
Rasism, homo-panfletism, anti-antidepresivism, anti-semitism, xenofoism, islmofism, bisericisme, anti-isme apar în funcție de nevoia exploatării țării altcuiva, să o colonizezi, să hărțuiești, să furi, să…tot ce se tot spune de cel puțin 200 de ani.
Sau….ați văzut că merge la fel treaba în China, Coreea de Nord, sau Emiratele Arabe Unite?

Nu-s la fel de fraieri și trădători ca noi.
Cine își trădează țara, este executat. Punct. Cum altfel? Lași hoțul care îți intră în casă să te fure și să te omoare, îl lași fără pedeapsă??

Trebuie educată iubirea și apărarea de țară, de vecin, de propriu neam, de familie, de prieteni, de tot, ca nație.

Noi lăsăm bătrînii să se omoare de sărăcie, femeile la prostituție, copiii violați, patronii de firme despre care nu știm cum au ajuns să se extindă pe tot perimetrul țării, dintr-o dată după revoluție multi-milionari, dar dăm bani, muncă, teritorii și tot ce mai sîntem obligați, la străini.
Cînd spun „dăm”, chiar mă refer la noi, dezgustătoarea populație care muncește, care e umilită, ignorată, abuzată, căci nu există vreun butoi fără fund, care permite acestor șacali să se tot îmbogățească din nimic. Nu am dat de alchimie în dulcea Romînie.
O fac sărăcind populația și vînzînd din țară. Cu cît se îmbogățesc ei, cu atît sărăcăcesc țara, cu atît mai mult muncim pe degeaba.
Nu a fost și nu e nimic pe gratis. Nici măcar iubirea nu e.
De aia sînt cei ne-colonizați și ne-invadați mai bogați
De aia sînt mai puternici, de aia au propriile resurse naturale, ce le permite o autonomie de neegalat.

Aurul nostru…tot prin Anglia? Sau doar Dracu’ mai știe de el?
Dracu și Șaku.

Capcana, de care profesoara de franceză aflase, și cu care, alături de un alt profesor de la școală mai pedofil, mă șantaja, era legată de circumstanțele situației mele în Germania.
Profesorul meu de la facultate, care îmi promisese cu totul și cu totul altceva înainte să mă mut la Deutsche-Land, pentru a îmi da o ocupație în timpul zilei, m-a pus să continui liceul, deși eu venisem pentru a studia la facultate.
Dacă aș fi fost studentă pe deplin, nu aș fi avut nevoie să fac liceul, legea îmi permitea acest lucru.
Ar fi prezentat un pericol pentru Dînsul, acela de a avea contact și cu alți oameni din domeniu.
Așa că, nu doar din cauza unei birocrații lipsite de sens, existența mea în următorii 5 ani, a depins…a depins dintr-o dată nu de motivul pentru care m-am mutat în altă țară.
A depins de a trece anul școlar, în Germania. Pe de altă parte, dacă nu frecventam și nu îmi onoram obligațiile de la facultate, eram tot la fel de deportată. Căci viza era pentru facultate, cu obligativitatea de a urma liceul și în ambele situații repetarea anului ducea la deportare.
Deci…nici eu nu mai știu cum e posibil așa ceva.

Și cum de ce nu vrei, nu scapi, a mai ajuns și matematica să fie materia mea principală la bacalaureat.

În țară la mine șacalii nu lasă romîni, se pun doar pe ei. Un lucru de admirat. De la ăi mai răi, ai de multe ori de învățat. Ei știu să se susțină doar pe Ei, fără a lăsa pic de loc pentru altcineva. Mă rog. Nu e ca și cînd ar fi Ei tot timpul așa de generoși cu propria sectă, dar a lăsa pe cineva necontrolat în spațiu, ar pune în evidență eșecul și deșeul promovat.
M-am dus în altă parte, crezînd că poate acolo nu contează cine ești, de unde vii, și mai și fusesem acceptată la facultate, așa că scăpam de matematică.

Am dat de aceeași indivizi, plus pedofili. Plus matematică.

S-a rezolvat repede în Romînia problema cu lipsa de pedofili, proxeneți, droguri, abuzuri. Aici am reușit să fim la pas cu occidentul, ba chiar și mai mult. Am devenit un centru de criminalitate mondial.

It is all ONE.

S-a rezolvat și cu matematică, căci Ei zic că-i rasist să aduni 1+1.

Orice mișcare, la fiecare minut și oră, a devenit o frică paralizantă, în același timp agitantă de cortizol – un doctor ar trebui să știe ce consecințe implică acest lucru, dar….unde sînt doctorii.
Zilnic amenințări precum – uitatul acasă al abonamentului de mijloc de transport, înregistrat pe numele meu, cu cod, imposibil de a fi utilizat de altcineva, ar duce la deportarea mea imediată.
De la a mă reîntoarce acasă de fiecare dată, de îndată ce ajungeam la stația de tramvai, pentru a controla că nu am uitat nimic, s-a ajuns repede la o întreagă operă wagneriană, în care „o dată”, a devenit încă o dată, și încă o dată, pînă cînd îmi luam o oră timp înainte de plecare, ca să am…timp să mă duc pînă la stație și să mă întorc să verific dacă am uitat ceva acasă.
Să plec din nou, să revin. Să fac aceste lucruri, pînă cînd simțeam că a mai scăzut din frică.

Umblam cu abonamentul agățat de gît, iar judecata mea nu mai era întreagă, nu mai conta că îl am agățat ca un ștreang, că puneam mîna pe el, înclouindu-l cu crucea, cu biblia, cu rugăciunea.
Nu. Eu apoi am început să umblu cu pașaportul, documente, și dovezi că sînt studentă și elevă la liceu.

Dar bineînțeles că nici asta nu a fost îndeajuns, altele șînt problemele.

Într-o zi, un controlor de bilete a sesizat că sînt romîncă, mi-a cerut pașaportul, deși buletinul era îndeajuns, m-a scos din tramvai, a chemat poliția și am fost dusă la secție pentru că, la cei 15 ani pe care îi aveam, cu un aspect de fetiță de 10, au vrut domnii polițiști să creadă că sînt o curvă.
Au urmat întrebări legate de acte sexuale, cuvîntul prostituată și „aus Rumänien”, adică „din Romînia”, deoarece au crezut că am falsificat dovezile pe care le aveam, atestînd unde studiez și la ce liceu merg.
Ar fi fost îndeajuns un telefon la profesor, la școală, oriunde, dar nu au vrut să îl facă.
M-au ținut așa, ca pe un criminal, dorindu-mi să fi avut crucea la gît, măcar să am și o vreo speranță de care să mă agăț.

Era o așa diferență față de ce îmi fusese promis de profesorul meu, față de viața trăită pînă atunci și ce văzusem la suprafață, în călătoriile anterioare, probabil atunci a început escapismul meu. Îmi era imposibil de a procesa situația hărțuirii și amenințărilor aproape zilnice. Dacă era o zi în care eram scutită, mă panicam și mai rău.
Am încercat să o scot la capăt, supraviețuind datorită escapismului, nerealizînd, sau neprocesînd gravitatea realității.
Un fel de „ajută-mă, ca să te ajut”, sub forma „trăiesc, ca să mă distrug”. Sau „mă distrug, ca să trăiesc”.
Neștiind în ce ordine îmi duc viața.

Dar cum naiba o scoți la capăt, cînd nu ai dreptul de a face nimic? Cînd prin definiție, capătul nu este o opțiune.
Da, sigur, există alte sub-opțiuni. Alte căi, dar asta implică anularea subiectului principal.
Adică mă uit acum, la ce se întîmplă în jurul meu și e același scenariu, aceeași viață, doar cu mai multe crime și mai puțină speranță.
O scoatem cumva la capăt, renunțînd la viață.

O vedeam pe Albina Maia cum se înfurie – dacă vedea că nu mă sperii, continua. Dacă se vedea pe fața mea că mă doare și sînt afectată de bătaia de joc, mai rău făcea.
Dar de altfel nu e singura cu care am dus această experiență.

Orice neisprăvit într-o poziție superioară ocupată fără merit, desigur, a avut întotdeauna aceeași reacție, pentru că în acel moment vezi ce încearcă să ascundă. Vezi minciuna pe care Ei o ascund, vezi lașitatea, lenea, putoarea, hoția, prostia.
Prin decrete, hărțuire sau pedepse nu se ascund aceste lucruri.
Prin măsurile disperate la care s-a ajuns, le confirmi.
A da pedepse pînă la cea cu închisoarea, în propria țară, că arătăm cu degetul la criminali, este dovada secundară, atît cu privire la adevărul pe care „Ei” îl ascund, cît și prostia și lașitatea noastră, ca oameni, slăbiciunea umană sub piciorul căreia am pierit.

Am fost întotdeauna ținuți drept proști, drept insuficienți, existența noastră în sine fiind o rușine.
Mă doare nespus, de cînd mai umblam și eu prin alte țări, să observ că din toate popoarele de pe această lume, doar romînilor le e rușine că sînt romîni. În străinătate se ascund că sînt romîni, copiii și-i numesc cu nume străine, nu îi învață limba noastră, fug de frica noțiunii de romîn, de Romînia.
Așa vedem cît de abuzată este această țară și controlată din-afară. Știm cu toții, pe oriunde, că e vorba de America sau Europa, că nu există poliție care să ne apere de abuz, ambasade sau Centre Culturale care să fie conduse de romîni, vreun reprezentant care să se ocupe de abuzul romînilor în străinătate.
O parte din mine înțelege, pentru că am trăit aceste lucruri. Nu doar în Germania.
Cu toate astea nu m-am ascuns niciodată că sînt romîncă. Nu am plecat voit din țară. Nu am plecat pentru a avea bani, pentru a fi cunoscută, pentru a avea haine. Am plecat pentru că la mine în țară, ca romîncă, eram dată la o parte de ….Ei. Neștiind atunci ce înseamnă „Ei”. Am crezut că de vină sîntem noi ca romîni, așa cum ni se prezintă constant. Noi între noi ne facem proști.

Am fost fraieriți și vrăjiți cu lucruri materiale lipsite de importanță, în timp ce noi aveam bogății pe care nu le-am prețuit; am fost expuși la promiscuitate, perversiuni sexuale, o imagine deformată asupra naturii umane, asupra normalului, asupra iubirii, femeii, bărbatului, copilului.
Am fost îmbiați în a trăi o viață fără răspundere, fără tinerețe, fără bătrînețe, fără moarte, fără scop.
Seamănă cu „tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte”, dar cumva, acest basm s-a transformat într-o realitate mutilată, ce ne controlează pașii, de parcă nu „Noi” i-am face, de parcă nu „Noi” am hotărî pe cine alegem, pe cine lăsăm să fure, pe cine lăsăm să abuzeze.
20 de milioane de oameni. Aproximativ. Sclavi la criminali străini, romîni deveniți criminali, o țară care și-a uitat propria istorie.
Fără istorie, nu existăm.
Mă îndoiesc că sub această ecuație, sub această situație nerezolvată de 200 de ani, Romînia va mai exista la sfîrșitul secolului.
Deja este totul sub ocupație străină, romîni înlocuiți cu străini, teritorii care din ce în ce nu mai au nici o legătură cu țara noastră.
Pentru că așa s-a dorit. Pentru că a fost posibil.
Am fost invadați din mai multe părți și acești xenoreformuliști și-au împărțit între ei ce avem – teritorii, resurse naturale, educație, închisoare, judecători, poliție, armată.
Ei între ei se bat, prin mijloacele noastre, cu viața noastră, pentru binele lor, care nici după atîta timp nu i-a ajutat, săracii de ei, pentru a-i face mai hărnicuți, mai drăguți, mai dășteptuți, mai prepuți.
Măcar Doamne, dacă ar fi pentru un bine superior.
De unde nu-i, nici Dreacu nu mai cere.

Tineri care încă sînt copii, expuși la noțiunea de sex, pentru a-i sexualiza de mici și a-i tulbura hormonal, psihic, fizic, adolescenți crescuți sub controlul drogurilor, alcoolului, nicotinei, pastilelor, părinți care-și întorc spatele, frați care se trădează, oameni care abuzează, trafic de…tot. 

S-a implementat prin spălare de creier atitudinea de a crede în subconștient, că ne spălăm cumva păcatele, dacă acceptăm cele mai odioase lucruri, pentru a dovedi cît de „toleranți” sîntem.
Dovedim cît de proști, disperați și păcătoși sîntem. Nimic mai mult.

Oricine cu putere se poate răzbuna pe cel care îi submină „inteligența”, aptitudinile, care îi expune farsa existențială, care îl face să îi fie frică de propria umbră.
Interesant cum frica față de cineva, pe care ai putea oricînd să îl nimicești, e mai mare ca cea față de un superior.

Doar 10 ani post-Decembrie, deja „glumele” legate de curvele din Romînia erau actuale, așa încît trebuia să le aud destul de des. De la colegi, adulți. Profesori. Poliție.
Din toate anti-urile, mai mare ca anti-romînismul nu am întîlnit în nici o țară. Iar de daunele în urma războiului, nu am să încep acum. O altă luptă pentru o altă zi.

omnia iusta sunt amore belloque. În dragoste și război totul e permis.
Unele își pierd soțul, altele se găsesc cu unul nou, unele nații își pierd teritorii, altele se găsesc cu o țărișoară nou nouță, unele popoare sînt omorîte cu milioanele, altele doar zic că sînt, unii sînt atacați, alții atacă, în timp ce totul se joacă la nivelul controlului și manipulării populației.

De „Sacrificiul” romînilor pentru ca Coloniștii să își ducă războaiele, nu vorbește nimeni. Un milion de romîni pieriți, fără statuie, fără să invadăm alte țări cerîndu-le bani.
Sau…dă bani cineva cu sacii de aur și diamantele sintetice care au părăsit țara pentru a importa droguri, pentru sacrificiile noastre, a familiei mele?
Îmi face cineva „institut” sau există pedepse cu închisoarea pentru că așa vrea curu’ meu?

A…în continuare nu consider că a fost cineva forțat. Cred că cele mai mari crime, furtișaguri și daune la noi, au fost făcute de romîni, care s-au bătut între ei, pentru a primi recompense în funcție de cît de mult poate să fure din țară și de la popor, pentru a se îmbogăți fără a munci. Nu pot da vina pe nici un străin. Ci pe educația și societatea noastră.
Da. Erau amuzante cîteodată glumele colegilor. Rîdeam.
Glumele făcute atunci în general, erau așa, bune, comparativ cu azi, unde nu mai poți spune nimic.

Dar nu mai e amuzant cînd poliția nu doar că întoarce spatele la romîncele hărțuite și abuzate de nemți, ba chiar îi ajută în a distruge victima, pînă cînd dispare orice urmă.
25 de ani în Germania, nu am auzit de nici un caz de romîncă abuzată, care să dea în judecată abuzatorul, de anchete la firmele nemțești care aduc și țin romînii precum sacii de cartofi, unii peste alții, neplătindu-i conform contractului/legii, fără a le da pauza obligatorie, exploatînd pînă cînd nu mai ai ce să mai sugi, după care îți iei alți nevoiași.
Nu am auzit niciodată ceva, vreo veste, vreo băgare de seamă.
În schimb am auzit de polonezi, bulgari, croați…de unguri sau ucainrni nici nu mai zic, care dau în judecată și lumea nu se mai încumetă să îi trateze cu jeg.

Doar la noi. Normal. Doar romînii pun străinii mai sus de propria țară. În cazul în care nu observați – reciproca nu e valabilă.

Nu ai cum să exiști ca țară, ca popor, cînd tolerezi exploatarea și abuzul propriului neam.
Un om care muncește, care cară acolo ulciorul cu apă, știe ce înseamnă o picătură. Nu stă să lase hoțul să-i fure munca de bună voie. Ca apoi să trebuiască să ne mai și cerem scuze.
Nu există toleranță față de perversiuni, anomalii, basme istorice. Există doar un suflet ce își caută, în mod ironic, absolvirea păcatelor. Prin scurtături sau mișmașuri.
Nu se iartă păcatele, prin păcătuire.
Dacă am fi spus toți „nu”, în loc să cităm „n-am nimica împotrivă, să facă ce vor”, „ce e treaba mea”, nu s-ar fi ajuns la mai rău, căci aceste citate au la bază aceeași ignoranță și întors-de-spate păcătos, care a creat milieu-ul potrivit și necesar, pentru ca propaganda să funcționeze.
Se urlă pentru a susține perversiuni și stil deșart de viață, dar în mod ciudat, nu urlă nimeni de lipsa de Dumnezeu, în care am ajuns să trăim.
Cînd spun Dumnezeu, mă refer așa, în general la această viață, unde observ că în mod fatal oamenii gîndesc, că totul e normal, totul e posibil.
Nu. Nimic nu e normal, nimic nu e posibil, nimic nu e adevărat.

Cu această introducere a tot felul de perversiuni sexuale, anormali și curvie, minciuni politice și istorice la ordinea zilei, ilegalități ca fundație a traiului zilnic, s-a pierdut sensul vieții, în forma aceea în care îl cauți.
Lumea caută, fie conștient sau inconștient, pretutindeni sensul vieții, cînd acesta, am impresia, este decis în noi.
Dacă e ceva, de care sînt convinsă, în tot acest iad de Pămînt și Viață, este faptul că binele și normalul, frumosul și divinul nu pot fi egalate, schimbate, sau înlocuite.

Oricît de mult se adîncește criminalitatea în mod voit – și Doamne, Doamne Dumnezeule, parcă doar criminalii mai există la noi – oricît se dorește prin presiune publică, aresturi, pedepse, legi, legalizarea perverșilor, pedofililor, bolnavilor mentali, doctori care țin oameni pe pastile „antidepresive”, „antianxietate” „calmante”, prin propagandă peste tot, radio, stradă, televizor, ziare, medii sociale, oameni pe stradă, pentru a face răul să pară noul bine – nu.

Inversul nu are cum să fie normal. Răul nu are cum să fie bine. Anormalul nu are cum să fie normal.
Un anormal nu va vrea a înțelege ce înseamnă normalul, nu va înțelege viața cu lupta împotriva anormalului, nu va înțelege lupta cu înăuntrul nostru. Pentru că-i anormal.
Un lucru anormal, o crimă, un criminal, nu va fi niciodată altceva. Decît dacă schimbi definiția și parametrii. Iar viața va fi pe măsură. Ceea ce se întîmplă acum.

Imoralitatea tot imorală rămîne, iar viața ca om, tot cu pedeapsă se sfîrșește.

Pentru ăia dintre noi de pe alte sfere – aș vrea și eu să știu cui bono și încă o dată – unde e aurul nostru.

Am avut o dată de cîntat preludiul în do major de Bach. Sub magia batonului destructiv care îmi ia mințile din cînd în cînd, am stat eu așa, uitîndu-mă la clapele pianului și mi-am zis – „da de ce să încep cu do și să nu încep cu un si bemol”.
Acu…dacă eu aveam de gînd să trec prin viață crezînd că asemenea gînduri sînt normale, în loc să accept că nu e normal și că undeva am o problemă, dacă luam un incident anormal drept normal fiind, problema s-ar fi agravat pînă cînd nu aș mai fi fost în stare să cînt, sau să exist.
Dacă oamenii din jurul meu ar fi pretins însă că sînt toleranți, ar fi aplaudat și spus că e normal ce s-a întîmplat, și mai rău ar fi fost.

O societate în care trăim înconjurați de crime zilnice, trăiește așa, pentru că acceptă acest lucru. Pînă cînd ți se va întîmpla ție o nenorocire, sau cuiva din familia ta, pînă cînd toate lucrurile „tolerate” și normalitatea prezentată, în care nu mai are nimeni vreo rușine în a comite crime, se întoarce asupra Dumneavoastră.
În acel moment, o întîmplare de cîteva secunde, minute, ore, îți distruge viața pe vecie.

Executați toți violatorii, toți drogații, toți hoții, creați societatea în care dacă nu de frică de Dumnezeu, atunci de frică de pedeapsă oamenii nu se vor mai încumeta în a comite crime, în a ataca pe cineva pe stradă, lift, în care tinerii de 15 ani și părinții lor nu vor păși în libertate atunci cînd bat o colegă, o torturează, o abuzează, pentru vizionări pe medii sociale, în care un om care abuzează pe cel mai slab, abuzează bătrîni, tineri, nevinovați, nu va mai vedea niciodată lumina zilei.

Creați o societate în care orice abuz de putere, orice minciună, orice fals în act este pedepsit într-un mod, în care nu mai există întoarcere la viața de dinainte.
Creați o societate în care traficanții de droguri să fie executați, bețivii arestați, copiii care nu salută corespunzător, pedepsiți.
Creați o societate în care tinerii să fie învățați în a prețui o relație, nu să trăim împreună ca soț și soție, dar fără a fi căsătoriți. Ca mîine să o începem din nou, aceeași farsă, cu altcineva, în funcție de toanele în care ne aflăm. Sau nevoia egoistă, sau lașitatea.

La stop nu stă nimeni că e „moral”. La stop stăm toți, pentru că ne e frică să fim prinși de poliție, sau să ne raporteze cineva. Hai, pe undeva pe la țară, sau noaptea într-un orășel unde nu e nimeni, poate mai merge, dar în rest, nu. Stăm la stop că așa ni se spune. Există acea marjă de „toleranță”, de a putea trece pe galben, dar și acolo, dacă mașina din față pune galben și tu o bușești, că ai crezut că trece, e pa și pusi. Toleranța are și ea niște limite.
Deci nu, nu putem face tot ce vrem în viața asta.
Sau….vreți ca să introducem trecerea pe „roșu-tolerant” ?

Nu se dorește oprirea crimelor.
Se dorește din ce în ce mai mult Iadul pe Pămînt, tragedia fiind – încetul cu încetul toți cei care luptă ca să ne mai salvăm, așa, pe ultima sută de metri, sînt anihilați, prin ajutorul populației controlate, ce îi consideră dușmani.

Vrei ca să controlezi oameni slabi? Există o întreagă listă de implementare simplă. Legalizezi alcool, nicotină, droguri, sex premarital, prostituție. Le dai la tineri drum liber de petrecere, îți vor linge tălpile de la picioare. Creezi o societate, în care oricare dependent de atenție ajunge faimos, dacă o ține cu „toleranță”, viață fără grijă și slogane precum că putem face orice, în acel moment creezi o societate, al cărui scop este propria distrugere.
Se vine cu ONG-uri din afară pentru a ne controla țara și tineri care se mulțumesc în a cîștiga bani făcînd nimic.
Munca ușoară nu e ceva onorabil, pînă una alta mai toți fug de greu.
În locul ONG-urilor în care se spală pe cap tineri și viitori părinți, bunici, mai bine ne-am crea școli unde să învățăm copiii de propria istorie. Unde să învățăm doctorii cum să trateze un pacient, nu să prescrie cancerigene, vaccin HPV ucigător, și pastile pe viață, fără a masca problema.

Toți cei care nu fac nimic, dar devin…ceva…pe medii sociale, prin postări de video-uri fără relevanță, dacă v-ar da cineva aceeași bani, cerîndu-vă în schimb să munciți, să studiați și să schimbați lumea, nu cu o nouă platformă socială, sau un nou proiect diliu –
Un mic rău să îl puteți schimba din tot ce s-a întîmplat la noi, să deveniți specialiști în domeniile acaparate de străini, care ne dictează nouă, în țara noastră, istoria, medicina, literatura și să ne ridicăm din nou –
Concerte de muzică clasică cu romîni, școli de muzică cu profesori romîni și elevi romîni, Academia Romînă cu romîni, Centre Culturale cu romîni, istoria romînilor, resursele romînilor, arhitectura romînilor, să avem propriile noastre centre de studii de medicină, fără pastile și injecții cancerigene, centrele noastre de astronomie, fizică, laboratoare de cercetare, propriile noastre magazine din nou și nu nenorocirea de otravă importată…dacă v-ar da cineva bani să munciți pentru așa ceva, 10 ore pe zi, ați face-o?

Dar nici asta nu se vrea. Deoarece Romînia este sub ocupația altor țări.
A-ți cere țara înapoi, a arăta cu degetul asupra criminalilor, asupra coloniștilor, este o infracțiune.

Nu degeaba știau nemții de acu 25 de ani să facă insinuări de invazia de curve din Romînia.
Nu degeaba se făceau glume pe seama mea că aș lucra în bordel sau ca prostituată.
Știau că Romînia e dată și că nu-i pasă nimănui.

Revenind la Albina Maia și glumele de bordel – comicul situației legate de insinuările că aș lucra în bordel – ani mai tîrziu am ajuns…chiar mai jos de bordel…căci chiar acolo, sub incinta bordelului, stimate Doamne, stimați Domni, stimați băieți de care mi-a plăcut, taman acolo mi-am depozitat lucrurile și mai tot ce am adunat eu la viața mea.
A fost unul din acele momente joooooss de tot, la propriu și figurat, în care nu prea am gîndit – „Doamne, unde am ajuns”. Căci aveam și alte probleme care îmi ocupau timpul de a reacționa.

Dorința mea de viață, prin prisma vieții paralele pe care o duceam în capul meu, a devenit atît salvare, cît și problematică. Cred. Nu degeaba am vrut eu să încep cu si bemol preludiul în do major… atunci, profesorul meu, tot ca să scape de o responsabilitate, a spus „ah, Das ist doch nichts”. Un fel de…”e, na, mare chestie. Nu s-a întîmplat nimic.”
Nu…..doar că am luat-o razna pe scenă închipuindu-mi armele și batonul polițiștilor, care m-au dus să vreau să apăs pe o clapă neagră, căci si bemol este una din clapele negre la pian.
Deci, încă o dată – nu mă ajută să fi fost mințită că ar fi anormal. Chiar și cea mai mică „emoție” sau frică, coșmar, sau reacție, dacă nu e normală, devine prin definiție anormală, ascunzînd o problemă ce necesită atenție și rezolvare.
Probabil am considerat a supraviețui unui lucru, indiferent prin ce măsură, fiind de o mai mare importanță ca pericolul de mai tîrziu.
Un lucru, da. O dată, da. Dar nu zilnic, de multiple ori.
Sau mă gîndeam că…se poate și mai rău.

Nu glumele mă supărau neapărat. Erau amuzante. Puteam și eu să rîd. Ani mai tîrziu, cînd am înțeles de unde erau născute și din ce cercuri se nășteau glumele copiilor de 14-15-16 ani, copii de familii înstărite, de la avocați, arhitecți, la oameni de afaceri, medici, doctori, ani mai tîrziu am înțeles că de fapt realitatea a fost în fața mea, în fața noastră dintotdeauna.

Mai grav este să fii sabotat și atacat în propria ta țară de niște străini care colonizează tot, înlocuind romînii cu căcaturile lor exportate de prin eprubetele unde îți bagi excrementele, atunci cînd îți faci analiză la bacteriile din stomac.

Evident că nu aveam cum să supraviețuiesc cu Doamna Biene Maja / Albina Maia doi ani de zile limba franceză curs principal cu importanța cea mai mare, atît la notă, cît și examenul de bacalaureat.
M-ar fi picat, sau ar fi încercat să mă pice cum a făcut-o un alt profesor, care mi-a dat nejustificat nota zero, notă cu care picam anul, consecința imediată fiind cea de a nu mai primi viza și a fi…iar deportată.

Au ce au vesticii cu deportarea inversă. Și cu inversul.

Pentru că nu îi răspundeam la avansurile penetrante pedofilice. Profesorul. Altul care nu a înțeles-o cu minorele.

Nu, pedofilia nu e o „tulburare”, a fi pedofil e o crimă în sine. Acceptată, promovată și susținută prin propagandă.
Așa că am ales matematica unde, spre panica în ochi a profesoarei mele, la proba orală de la bacalaureat, deoarece nu știam altfel cum să închei ecuația, am împărțit, sau am încercat să împart la zero.

Asta e soluția mea de atunci la tot. Ori totul, ori împart la zero. În escapismul meu, acest lucru este posibil.

⁃ entre cours : am înțeles că se duce un război împotriva Rusiei, atacată de America și (slugile) europene. Coloniștii nu au plecat niciodată de aici. –

O cunoștință m-a pus în legătură cu o doamnă mai în vîrstă, pentru a face curat la ea. O femeie care a trăit în timpul celui de-al doilea război. Mondial. Na ja…or mai fi fost și înainte de primul multe alte „Mondiale”.
Discutam…și…la un moment dat începe să vorbească de Rusia, America, culminînd cu fraza „fără americani, nu am fi supraviețuit. Rușii ne-ar fi atacat și distrus tot.” Lovind cu pumnul pe masă, fiind convinsă de tot ce spunea. Dublu injectată, dar deja de la prima injecție a avut probleme cu inima și a leșinat de cîteva ori, singură fiind în casă, așa încît doar cîteva luni mai tîrziu a trebui să se mute la azil. Definitiv.

Era declarația unei persoane care repeta ce a citit în ziare timp de aproape 90 și de ani, trăind conform propagandei create în jur, în care americanii sînt buni, rușii sînt răi, romînii nu există, care și-a petrecut o viață întreagă plătind taxe la stat, votînd și contribuind la continuitatea nației ei, prin prisma a ceea ce ea nu știe că este doar propaganda Coloniștilor.
Cu siguranță că șacalii din Rusia ar fi pus piciorul mai agresiv în Germania ca șacalii din vest. Să nu uităm, așa cum am spus….Ei între Ei se războiesc.
Șacalii din vest au însă această tactică cu….”toleranță”, să acceptăm perversiuni și abuzuri, că e…normal. Tactica de …hai să te ajut, dar firmele mele de acum în colo controlează tot la tine. Hai să te ajut, te apăr de ruși, dar îmi dai totul. Hai să te ajut, te împrumut, dar te taxez de 100 de ori mai mult.

Dacă America a „ajutat” vreodată Germania și Europa, a fost pentru că războiul nu s-a terminat nici un moment și pentru a se extinde în Europa.

Am încercat doar să întreb, dacă știau aceste lucruri, dar am fost întreruptă cu singura metodă pe care un om cu lipsuri de care e conștient, e în stare să o aplice: „domnul” care ne-a făcut cunoștință, într-un ton agresiv și mustrător, mi-a spus cu voce tare: „also, Cezara. Du bist hier um zu arbeiten und nicht zu reden”.

„ascultă, Cezara – tu ești aici ca să muncești, nu ca să vorbești.”

Corect. Nu pot pretinde că a spus ceva greșit.

Puteau să mă corecteze, dacă cele cîteva propoziții, exprimate cu teamă, erau eronate.
Mi-am cerut tot eu scuze, m-am ridicat de la masă și am început să le spăl veceurile.

A…chiar asta am făcut. Nu e doar ca să…sune mai teatralic. Probabil fără a-mi da seama, am asociat un moment neplăcut cu partea și mai neplăcută, de a mă duce direct la veceurile unor oameni, ce erau pe jumătate senili, ajungînd în baie să găsesc căcat și pișat peste tot, pe jos, pe faianță, sînge, covoare îmbîcsite de urină, vomă, pansamente, excremente, o situație unde ar trebui mai degrabă să fie implementate serviciile de asistență medicală, pe care însă ar fi trebuit să le plătească de 100 de ori mai mult.

La fel ca și spălatul de ferestre.

Alt domn „nobil”, care vota și era șef de „verzi”, adică toleranță maximă, aducem, ajutăm „migranți”, deși după 8 ani de zile, nimeni nu se miră că tot vin doar bărbați între 20-35 de ani, susținem gai, injectare și mască dublă, domnului cel „nobil”, „tolerant” și „ajutător”, pentru că aveam nevoie de bani, nu i-a păsat că mi-aș distruge mîinile, de care încă speram că le-aș mai putea folosi pentru pian.
Nu.
În ianuarie, la minus 2 grade, am spălat geamurile unei case vechi și părăsite, nefolosite, de 3 etaje, plus pod, cu multiple ferestre stricate, greu de accesat, cu scară fără protecție. Minus 2 grade nu e teoretic frig. Dar la acea temperatură să porți mănuși de plastic, să bagi cîrpele constant în apă, îți îngheață și ce nu ai.
Iar ca să mă identific că aș avea…hahaha nu merge cînd ai nevoie.

Acești oameni nu au făcut nimic greșit, cu privire la munca pe care trebuia s-o fac. Același lucru l-aș face și eu. Mi se pare normal. Plătesc o femeie de serviciu pentru a munci, indiferent de temperatură. Indiferent de tipul de căcat. Am spălat vara, am spălat iarna.
E deranjant în timpul iernii să îți fie ferestrele murdare, sau pătate. La fel ca și vara. Femeia de serviciu ar trebui să se ocupe de aceste lucruri fără să i se spună.
Femeia de serviciu are obligația de a fi onestă, muncitoare, să respecte dorințele angajatorului și să anticipeze nevoile.
Nu problema lucrului m-a deranjat, nu spălatul ferestrelor iarna, sau căcatul băii.
Ci modul în care eram tratată, pentru că acești oameni mă văzuseră pe scenă cîntînd. Știau ce fac. Cu alte femei de serviciu, migrante, se purtau cu „Dumneavoastră”, dacă ar putea să spele oglinzile din baie – la care „doamnele migrante” răspundeau nu, și „domnul nobil” se scuza.
Eu eram la „per tu”, trebuia să fac toată munca migrantelor, căci domnii nu se încumetau să le dea de muncă, căci altfel nu mai erau “toleranți”, ci rasiști, care ajungeau să primească bani nefăcînd nimic. Domnilor nobili le era frică să le dea afară. 

Erau parcă atacați de faptul că o persoană ca mine, acceptă să facă o așa muncă, în timp ce ei se plîng de eternul „ich bin gestresst”, „ich habe kein Geld”, „ich bin unter Stress”. Adică – sînt stresat, nu am bani, sînt sub stres.
Asta și faptul că nu eram injectată, nemascată, nu mă supuneam colectivului și nici gai nu eram.
Nici migrantul din colț. Cu ăla stăm însă la fumat droguri. Așa că nu contează.
Eu am fost dată afară din cauza asta. Migrantul, nu.

Cu onoare mi-am îndeplinit însă munca și am făcut mai mult decît știu chiar și ei. Tot pentru că am ceva probleme, în engleză s-ar spune – probleme de tată.

Planul lui Marshall nu s-a terminat niciodată, îmbîcsirea Europei cu Colonizatorii, datează cel puțin de la pierderea Otomanilor.

Nimic nu s-a schimbat. Sclavi peste sclavi.
Măcar otomanii ne lăsau cît de cît în pace. Le dădeam bacșișul lor, eram sclavii lor, munceam pentru ei, își puneau oamenii lor în frunte, dar măcar știam și noi cum stă treaba, iar din cînd în cînd mai bifam acolo o mică victorie.
Acum nu mai este firmă în Romînia care să fie romînească. Alea care mai sînt, tot aparat de propagandă șacalistă sînt.

Bun. Am înțeles faptul că trăim într-o lume în care există „Ei” și noi sîntem acea nulitate de la început.
Noi nu avem aceeași valoare, ei sînt scîrbiți de noi, dar fără noi nu ar putea să existe. Noi însă, fără „Ei”, am supraviețui chiar și …schimbatului de climă.
Sau virusurilor, căci includ posibilitatea, că fără „Ei” ar exista mai puține virusuri.

Dar de ce se minte și nu se recunoaște faptul că ducem, Europa, un război împotriva Rusiei?
Nu e ca și cînd Rusia ar fi fost „prietena noastră cea mai bună”.
De ce totuși nu se recunoaște acest lucru? Adică….mă bag, dacă am un cîștig. Dar doar așa, să fie frecat un fel de fals de pesto prost, nu. Asta nu e acceptabil. Să ascult de unul sau una cu „german look”, 100 kg/cm2, a cărui minte lasă bărbați dilii, în toaletele de femei, care au făcut Germania și Europa dependentă de gazul rușilor decenii întregi, dar acum iau Ei decizii pentru ce avem voie să facem în Romînia, acum că s-au îmbîcsit minciunile în propriul gaz. Tot rusesc. Luat de pe nu știu cîte părți.

Așa că, dacă tot ducem un război împotriva Rusiei, spuneți pe față, poate găsesc o tactică mai bună, decît tactica asta de bulangiu, care nu face decît ca Europa să cadă. Și…lasă-mă să ghicesc. O să vină iar America cu Planul LOR de Salvare.
Am văzut, am văzut.. tot salvează peste tot, de peste 200 de ani, și oriunde apar ei, apar bolile transmisibile sexual, sărăcie, incendii, explozii, avioane, copii și femei violate, bunuri furate, pînă cînd nu mai rămîne nimic.
Iar din toată această balegă de tactică, Rusia are de cîștigat, America are de cîștigat.
Europa – hmm….CARE Europa. Donde estas Europa?
Nu știu. Poate…ASTA e tactica? De fapt să fie distrusă Europa? Căci momentan, pe foaie, cam ăsta e rezultatul și nici măcar nu mai e nevoie să împart la zero pentru a rezolva ecuația.

Absența unui lucru nu înseamnă și lipsa acestuia.

Chestia asta de bulangii pe la spate…nu a mers niciodată. În timp ce Rusia și Prieteni și-au alcătuit propria lor „Comunitate Europeană”, pe față, aici în Europa se încearcă din ce în ce mai aprig modelul american – pe la spate cu boli și cu prost.

Europa e terminată. Europa a fost terminată de dinainte de primul război mondial, a fost terminată după al doilea război mondial, Europa a fost terminată în 1989, a fost terminată cînd s-a înființat Comunitatea/Uniunea Europeană.

În altă ordine de idei, ar fi trebuit de mult să ne ocupăm pentru a ne recupera teritoriile și ar fi fost posibil, dacă nu ar fi fost condusă țara de Șakalii Coloniști, căci în loc de SS la noi e ȘC – ni s-a redus cu 30 % perimetrul, ni s-au scos toate metalele prețioase și resursele naturale, au fost executați cam ultimii care ar mai fi putut vorbi de Revoluție și romînii…nu se supără. Adică…probabil că se gîndește fiecare – ce mă mănîncă pe mine.

În toată izolarea, momentul Coronei a fost unic, atunci s-a văzut cel mai bine cum ne afectează orice lucru din jurul nostru în mod direct viața, orice lucru pe care îl ignorăm, doar că plecăm de la prezumția că nu ne afectează.
Tot ce facem noi în singular, la noi acasă, între 4 pereți, afectează vecinul, afectează copacul din fața noastră, afectează întreaga existență. Exact acele lucruri pe care le ignorăm.

Cel tîrziu de la momentul culmico-bubico din 2015 cu Deutschland „wird sich ändern, und zwar drastisch. Und ich freue mich darauf” („Germania se va schimba, se va schimba chiar drastic, și mă bucur de acest lucru”), de a fost invadat un continent întreg de o anumită clientelă, cel tîrziu de atunci, Europa nu mai există.

Zi de zi au fost pe de o parte oameni care nu au ignorat, și o grămadă care au ignorat sub stigma superiorității morale. Importată.

Orașe distruse, stare de frică, criminalitate crescută de nici măcar nu mai recunosc….viața de zi cu zi…oameni plini de agresivitate cauzată de manipularea minții care afectează modul în care își duc ziua, fără a avea un gînd propriu, apărîndu-se cu scutul justificării – „așa a zis Mutti, sau Papi, Prințul Diabetic sau Unchiul Verde”, ziarele, televiziunea și polițiștii care atacă și hărțuiesc victimele, glorificînd criminalii.

Aici nu mai e de mult timp Europa.

La fel cum nu mai e Romînia, căci asta a însemnat „Comunitatea Europeană”, mai tîrziu sub numele „Uniunea Europeană” – sărăcind Romînia și mai mult, furînd din Romînia, înlocuind romînii cu deșeurile lor, forțînd romînii să fie abuzați în străinătate, muncind și fiind ținuți și tratați ca sclavi, fără drept, fără cuvînt, fără voce, fără importanță.

Și cu toate astea, nu consider că sîntem victime. Nu ne-a pus nimeni pistolul la cap.  Cînd vedeți ce directive se dau, ce legi, ce sancțiuni, cînd vedeți tot ce se întîmplă și vă ascundeți, atunci nu. Nu ei conduc, ci tăcerea și ignoranța noastră.
Corona a fost așa…un experiment aparte. În Germania fiind, dată afară chiar și de doctori, căci mi-am permis să fiu scutită medical de purtatul de mască, unul m-a aruncat afară spunîndu-mi că ori am un virus în ochi, ori tumoare pe creier….
De aici privind către Romînia inițial am rîs, crezînd că nu va avea această farsă cum să aibă succes la noi.
Oricît de animale sînt doctorii, dar oamenii…eu tot am crezut că măcar oamenii nu o să se lase fraieriți.

Pentru un șekel ne-am vîndut țara, vecinul, mama și nucul din curte.
Și la ce bun…mai are vreunul dintre noi ceva?
Ceva al nostru?
O dorință? O idee proprie? O suferință, o rușine, un regret care să tulbure somnul?
Lăsăm criminalii să dicteze ce e „bine” , ce e „moral”, ce e „anti”, ce e „fob”, în timp ce țara a ajuns o secetă, o umbră, o fantomă ce încearcă să își mai poarte trupul cîteodată, doar pentru a mai muri o zi.

S-a înlocuit tot ce era rău, cu ideea de bine.

Așa că atunci cînd eu știu cu cine am avut de a face ultimii aproape 40 de ani ai vieții mele, cînd știu cine ce contacte avea pînă înainte de primul război mondial și văd degradarea evidentă pe care toți o ignoră – cu programe de îndobitocit publicul, pe care mai plătim și din banii noștri licențe plus drepturi de autori la străini, în loc să avem mai degrabă televizorul închis ca pe vremea lui Ceaușescu, dacă ceva propriu nu avem voie – cînd știu aceste lucruri, atunci nu pot să nu critic decizia Filarmonicii din München/Germania de a-l da afară pe Gergiev, o țară cu un mai mare procent de pedofili ca în America, pe motiv că sînt….SUPERIORI MORALI.

Este Filarmonica din München, care, în ciuda zvonurilor aprige vechi deja de pe la 1960 în legătura cu pedofilia lui Levine, zvonuri îndeajuns de îngrijorătoare încît să fi avut loc întruniri politice pentru a se lua o decizie, primarul orașului a decis să le ignore și să prezinte contractul cu Levine, un nume neimportant în muzică, drept fiind speranța orchestrei și a filarmonicii după era lui Celibidache. Oferindu-i lui Levine 1,9 milioane mărci germane. Echivalentul a aproximativ 1 milion de Euro. Pe an.

Chestia cu zvonurile e….alegem ce vrem. Pînă una alta.
Pînă una alta se spunea de mine că mă „fut” cu toți profesorii, că muncesc în bordel, și eu și mama mea, iar glumele deveniseră din glume zvonuri, din zvonuri chiar un fel de certitudine.

Pe de altă parte, așa cum am spus mai la început – nu mai e nimic artistic, cultural, intelectual în zilele noastre și nu mai e de vreo 100 de ani.
Orice nume îmi arătați, eu pot să îmi amintesc de un „zvon”, de la unul sau altul, o întîmplare trăită, abuzuri ascunse.
Eu pot să spun că din experiența mea, Levine ar fi trebuit să fie arestat, pentru că a molestat cel puțin un copil. Dar oamenii din jurul meu știau să ignore acest lucru.
„Bunul” Corot, sau Menuhin, nici ei departe de „zvonuri”. Măcar dacă muzica lor ar fi însemnat ceva, dar nici aici nu există nimic de memorat. Doar false articole, ce îi prezintă ca eroi ai muzicii și bani aruncați pe înregistrările lor.

Orice om poate crede orice, de aceea se bagă bani în scoli pentru a spăla copiii pe creieri, pe ziare, televiziune și propagandă.

Omul nu crede ce-i explici. Omul crede ce îi zici.

Doar o privire la cine face parte din conducerea filarmonicii din Münschchen, ar putea închide de la bun început orice nevoie de discuții.
Șefi de BMW, fonduri internaționale și cam atît. Plus cîțiva de umplutură. Nu doar la Filarmonica din Münchenel, ci peste tot, același model.
Persoanele care decid cine ajunge în „cărțile de istorie”, sînt cei puși în funcții și aleși de generații în generații din spate de alții, pentru a controla…totul.
Într-un fel mai bine așa, pentru că mai grav este cînd deciziile sînt luate de unii care pretind a fi „muzicieni”.
Măcar șeful de Fonduri sau Casă de Asigurări se poate apăra prin faptul că nu e meseria lui.

Dar totuși, ce caută asemenea oameni să ia decizii în muzică? Adică…deciziile în muzică nu ar trebui să fie decizii. Ci oportunități pentru cei ce merită.
Cum să ai oportunitate, cînd pînă cînd și în ultimul sat din Germania, sala de concert face parte dintr-un lanț regio-internațional de fundații, care își trimit „marile speranțe” pe listă la primării și practic „concertele” sînt spălări de bani și manipulare publică unde doar bursieri cuminți și cu convingeri politice pe placul statului ajung să scrînțăne.

Nu datul afară al lui Gergiev e problema.
Normal că atunci cînd pornești la război cu Rusia, doar nu o să lași rusul, adică inamicul, în funcție mare artistică, așa, de „bunătate”.

Nu datul afară al lui Gergiev e problema.
Ci ipocrizia de a justifica decizia cu „moralitate”, cînd filozofia acestui secol a ajuns să fie centralizată în a distruge orice „moralitate”. Nimic nu mai poate fi justificat cu „moralitate”, alături de derivatele Colonistice – luptător pentru Justiție Socială, Toleranță, Rrrrrasism, Ombilichism, Puțism, Anti-fomism, semicism, seismicism, Rrromantism, lista e lungă și așteaptă continuare de invenții.

De la Nistru pîn la Tisa,
140 de ani mai tîrziu,
Nici la mare nici la codru
Nu mai am cum să mă sting umil.

Bach, Beethoven, Schumann, Händel, Wagner, Mendelssohn, Fichte, Brahms, Kant, Hegel, Herder, o listă ce pune sub semnul alarmei prezentul fără nimic de valoare.
Nu au dispărut acești oameni de pe listă subit acum 100 de ani. Denigrarea culturii este rezultatul hoției, abuzului și a unei colonii reprezentată de incompetenți, ce doresc cu orice preț să își vadă numele în istorie.

Nu a fost o problemă cu Levine, dar Gergiev e imoral că nu îl atacă pe Putin.

Nu Gergiev e problema și că l-ați dat afară. Bravo vouă.

Dar nu veniți cu moralitate și dictator și blabla, după tot ce s-a întîmplat în Europa, doar în ultimii 4 ani de zile.
Nu cu superioritate morală, cînd se dau legi peste legi, călcînd femei în picioare, legalizînd abuzul copiilor și arestînd judecătorii care îi apără.

Da. Normal că dai starul Rusiei afară. Este lucrul logic și corect. Ironia este că nici măcar nu ar fi fost nevoie de o scuză, sau motiv, în afară de faptul că sîntem în război cu Rusia. 

Toți ne trezim în viața asta, că așa dictează cineva. Dumnezeu, părinții care ne fac, mama care ne naște, cine e la putere, cine ne otrăvește, cine ne îmbolnăvește, cine ne omoară.

„Moralitatea” nu există, doar pentru că a fost schimbată în mod nejustificat, neacceptat, falsificat, definiția. Nu sîntem pioni la șah, cărora le aplici un en passant. La 1800 știau că-i bine să se meargă cu mișmașuri legalizate. Dar chiar și acolo, nu poți aplica fenta de fiecare dată.

Adevărul puțin probabil că îl vom afla. Este o diferență prea mare între minciunile care ni se aruncă, și adevăr.
În cele din urmă, nu colonizarea e problema. Cea mai mare durere e să văd că pe oriunde sînt criminali, lucrurile frumoase sînt stricate.
Dacă ați fi făcut din Romînia o țară și mai frumoasă, și mai bogată, cu oameni și mai educați, sănătoși, inteligenți…nu ar fi zis nimeni nimic.

Un lucru bun ați făcut în 100 de ani?
Sau rămînem cu Loreley și Levine?